Alondra simțea cum inima îi bate nebunește. Se apleca peste Lisandro, dar totul era... static. Parcă aerul se scursese din cameră și tot ce auzea era propriul plâns stins și zgomotul cuburilor de lemn pe covor. Thiago și Mateo se uitau la ea cu ochii mari, neînțelegând complet ce se întâmplă, dar simțind că ceva e grav.

— Mami, mami… ce face tata? — a întrebat Mateo cu voce tremurândă, apropiindu-se de patru labe de lângă cuburi.

Alondra încerca să-și controleze panica și să-i liniștească, dar tremura prea tare. S-a ridicat brusc și a început să strige:

— Isadora! Fă ceva, te rog, fă ceva!

Isadora, femeia cu aer aristocratic, încă stătea nemișcată în ușă. Alondra îi vedea fața impenetrabilă, perfectă ca o mască de porțelan. După câteva secunde care au părut o eternitate, femeia a oftat și a făcut un pas înainte, dar tot foarte încet, ca și cum fiecare mișcare i-ar fi consumat energie.

— Ce… ce vrei să fac? — a murmurat Isadora, cu vocea rece, dar oarecum tremurândă, încercând să nu lase să se vadă panica.

— Puls! Verifică pulsul! Dacă nu respiră, trebuie să chemăm ambulanța! — Alondra simțea că vocile ei sunau strident, dar nu avea timp de politeți.

Isadora s-a aplecat încet și, cu degetele ei subțiri, a încercat să simtă pulsul la încheietura lui Lisandro. Nimic. Niciun semn de viață.

— Doamne, e mort! — a șoptit Alondra, aproape șocată. Apoi s-a uitat la copii și a realizat că nu poate să-i lase să vadă asta. A tras rapid păturica de pe pătuț și i-a strâns pe ambii la piept. — Nu vă speriați, nu e nimic rău… Doar… doar tata se joacă puțin, da?

Dar vocea ei tremura și asta nu ajuta deloc.

Atunci s-a întâmplat ceva neașteptat. Lisandro a scos un sunet mic, aproape imperceptibil. Alondra s-a speriat atât de tare că a sărit înapoi, aproape scăpând copilul din brațe.

— Lisandro? — a murmurat ea, apropiindu-se încet.

Bărbatul s-a rostogolit încet pe spate, deschizând ochii și privind confuz în jur.

— Ce… ce s-a întâmplat? — a întrebat el, încercând să-și revină.

Alondra a izbucnit în lacrimi:

— Nu fă asta niciodată, înțelegi? Credeam că ai murit! Thiago și Mateo… — a ridicat copiii și i-a strâns.

Lisandro a zâmbit stângaci, simțindu-se prost.

— Era doar un test… să văd dacă… dacă… mă iubiți cu adevărat.

Alondra l-a privit cu ochi mari și plini de furie:

— Test?! Test?! Ai pus viețile noastre… viețile copiilor… în pericol pentru un prost test?!

Thiago și Mateo l-au privit confuzi, dar li se citea ușurarea că tata nu era mort.

Lisandro a rămas tăcut, rușinat. Isadora, care stătuse deoparte tot timpul, și-a pus mâna la gură și a murmurat:

— Cred că data viitoare, domnule Lisandro, alegi alt fel de test… unul care nu implică căderi dramatice și aproape deces.

Alondra a izbucnit într-un râs nervos și apoi a izbucnit din nou în plâns. Gemenii s-au strâns lângă ea, iar Lisandro a realizat, în sfârșit, cât de prost a fost ideea lui.