Mark a mai citit o dată, de data asta mult mai încet.

Pe foaie scria:

„Dacă găsește cineva copilul, vă rog să nu-l duceți acasă. Nu-l lăsați cu Alex. El știe unde sunt. Tomi nu trebuie să afle că mi s-a întâmplat ceva. Spuneți poliției să verifice casa de lângă lac. În dulapul din dormitor este o cutie neagră. Acolo sunt dovezile. Îmi pare rău, puiul meu. Mama te iubește.”

Mark a simțit cum i se răcește tot corpul.

Nu era un bilet obișnuit. Era un mesaj de ajutor.

S-a uitat la Tomi, care stătea liniștit pe ciot și își freca mâinile înghețate.

— Tomi, mama ta te-a adus singură aici?

Băiatul a dat din cap.

— A spus că trebuie să fim cuminți și să nu spun nimănui unde mergem.

— Și cine este Alex?

Copilul a tăcut câteva secunde.

— Unchiul meu. Mama se certa des cu el. Ieri noapte a țipat foarte tare. După aceea mama m-a luat de mână și am mers mult.

Mark a înghițit în sec.

— Ai dormit aici?

— Mama m-a pus sub copacul ăsta. Mi-a spus să nu plec, indiferent ce aud. Mi-a dat geaca și biletul. Apoi a plecat.

— Și n-a mai venit?

Tomi a clătinat încet din cap.

Mark și-a scos geaca și a pus-o peste copil.

— Bine. Acum mergem la mașina mea. O să te duc într-un loc sigur.

Pentru prima dată, băiatul a părut speriat.

— Dar dacă mama se întoarce și nu mă găsește?

Mark s-a așezat lângă el.

— Atunci o să ne asigurăm că știe unde ești. Îți promit.

A sunat imediat la poliție și a trimis coordonatele. Apoi, împreună cu un coleg, a mers spre casa de lângă lac. Polițiștii au ajuns câteva minute mai târziu.

Casa părea goală.

Ușa din spate era descuiată.

În dormitor au găsit dulapul indicat în bilet. În spatele unor haine vechi era o cutie neagră.

Înăuntru se aflau fotografii, copii după acte, câteva înregistrări pe un stick USB și mai multe mesaje printate. Toate arătau același lucru: mama lui Tomi încercase de luni întregi să dovedească faptul că Alex o amenința și îi controla banii.

Dar cea mai importantă dovadă era o înregistrare făcută cu doar două seri înainte.

Polițiștii au ascultat-o în tăcere.

Alex îi amenința direct pe amândoi.

În aceeași seară, oamenii legii au început să-l caute.

Mama lui Tomi a fost găsită abia a doua zi, la un mic spital din oraș. Fusese rănită și ceruse ajutor folosind un nume fals, pentru că îi era teamă că Alex o va găsi.

Când a intrat în camera unde se afla Tomi, băiatul a sărit din pat.

— Mama!

Femeia a început să plângă și l-a strâns atât de tare în brațe, încât Mark a întors privirea.

Câteva zile mai târziu, înainte să plece, Tomi s-a apropiat de pădurar și i-a întins o frunză mică de arțar.

— Pentru că m-ai găsit.

Mark a zâmbit.

— Nu eu te-am găsit, Tomi. Tu ai știut unde să aștepți.

Băiatul a zâmbit și el.

Iar Mark nu a mai uitat niciodată acea dimineață. Nu pentru că găsise un copil în pădure, ci pentru că un simplu bilețel, ascuns într-un buzunar mic, salvase două vieți.